vineri, 2 iulie 2010

DECIZIA NR.873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

DECIZIA NR.873
din 25 iunie 2010
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Cu Adresa nr. 100 din 15 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din
Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.
Sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în
temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 alin.(1) din Legea
nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a
hotărât în şedinţa din data de 15 iunie 2010, prin Hotărârea nr.2 a Secţiilor
Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind votată de cei 86 de
judecători prezenţi din totalul de 113 de judecători în funcţie ai instanţei
supreme, în conformitate cu art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciară.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr.7779 din 15 iunie 2010 şi constituie obiectul
Dosarului Curţii Constituţionale nr.1533A/2010.
Autorul sesizării de neconstituţionalitate consideră că Legea privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul
prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţie, prin angajarea răspunderii
Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună
din data de 7 iunie 2010, contravine prevederilor constituţionale ale art.124
alin.(3), ale art.15 alin.(2), ale art.47 alin.(2) şi ale art.53, precum şi celor
ale art.20 raportate la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru următoarele
considerente:
1. În accepţiunea prevederilor art.124 alin.(3) din Constituţie,
independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă esenţială
a independenţei justiţiei, iar în contradicţie cu acest principiu
constituţional, art.1, art.3 şi art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri
în domeniul pensiilor prevăd eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor,
fără a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este inclusă în cariera
judecătorului, întocmai ca numirea, formarea profesională continuă,
evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei
judecătorului şi având semnificaţia juridică a unui drept câştigat, care
trebuie să producă efecte juridice indiferent de circumstanţe.
2. Pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o compensaţie a
absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice
(dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de Preşedinte
al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi
aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul la
negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea
economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional
pe parcursul întregii cariere profesionale [potrivit art.125 alin.(3) din
Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior].
De asemenea, acestor incompatibilităţi li se adaugă interdicţiile
prevăzute de art.5-11 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, iar, pe de altă parte, stabilirea pensiei de serviciu a
judecătorilor ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de
judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.
În concluzie, regimul strict al absenţei unor drepturi, al
incompatibilităţilor şi interdicţiilor stabilit prin Legea fundamentală şi
dezvoltat prin lege specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile impune
acordarea dreptului la pensia de serviciu.
În acest context, autorul sesizării precizează că reglementarea
pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi, deci, şi pentru
judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume
Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie
1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială,
astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii
Europene din 20 decembrie 1996. Acest act european creează cadrul legal
la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea
locului şi a rolului unui anumit sector profesional, să stabilească pentru
acesta un regim profesional de securitate socială, cu respectarea
principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. Astfel, instituirea
pensiei de serviciu a judecătorilor ţine seama de locul şi rolul justiţiei în
statul de drept, precum şi de legislaţia europeană privind regimurile
profesionale de securitate socială.
Totodată, Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată cu
ocazia reuniunii multilaterale având ca obiect statutul judecătorilor în
Europa, organizată de Consiliul Europei în perioada 8-10 iulie 1998,
stabileşte în art.6.4 că „statul asigură judecătorilor care au atins vârsta legală
de încetare a funcţiei lor, după exercitarea acestei funcţii cu statut
profesionist pe parcursul unei anumite perioade de timp, plata unei pensii al
cărei nivel să fie apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări în
activitatea jurisdicţională”. În acelaşi sens, Avizul nr.1 (2001) al Consiliului
Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la standardele privind
independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor prevede,
în concluziile sale, că „remunerarea judecătorilor trebuie să fie
corespunzătoare cu rolul şi responsabilităţile acestora şi trebuie să asigure în
mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea trebuie protejată prin
prevederi legale specifice împotriva diminuărilor şi trebuie să existe
prevederi privind mărirea salariilor în raport cu creşterea preţurilor.”
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, abrogarea dispoziţiilor
care reglementează pensia de serviciu a judecătorilor contravine art.124 alin.
(3) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr.20/2000 referitoare la sesizarea de
neconstituţionalitate a art.41 alin.(2) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art.198 din aceeaşi
lege prin care a fost abrogat art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile
constituţionale conform cărora „judecătorii sunt independenţi şi se supun
numai legii” nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale
obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea
unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei
judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept,
prevăzută prin art.1 alin.(3) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea Constituţională
a stabilit că abrogarea art.103 din Legea nr.92/1992, republicată, care
reglementa pensia de serviciu a magistraţilor contravine principiului stabilit
în art.124 alin.(3) din Legea fundamentală.
Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că instituirea
pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este
justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a
inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să
li se supună magistraţii.
Prin urmare, concluzionează autorul sesizării, Legea privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor, chiar în lipsa unei abrogări exprese a
dispoziţiilor referitoare la pensia de serviciu cuprinse în Legea nr.303/2004
echivalează cu aceasta şi este, în consecinţă, neconstituţională.
Totodată, eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor este contrară
exigenţelor actuale cuprinse în documentele internaţionale referitoare la
drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în
apărarea statului de drept. „Principiile fundamentale privind independenţa
magistraturii”, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite
pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august -
6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi
nr.40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art.11 că
„durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor,
remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de
pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.
În mod asemănător, Recomandarea nr.R (94) 12 cu privire la
independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie
1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind
importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei
dreptului în statele democratice şi în considerarea art.6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind
independenţa magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte
importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe
aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura
demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă".
3. Dispoziţiile Legii privind unele măsuri în domeniul pensiilor care
prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, contravin şi prevederilor art.15
alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu
excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”
În acest sens, prin Decizia nr.375/2005 referitoare la sesizările de
neconstitutionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi
justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Curtea Constituţională a stabilit
că noile reglementări – privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării
dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului
pensiei - „nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privinţa
cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu
data intrării lor în vigoare”. Referitor la aplicarea noilor reglementări asupra
raporturilor juridice născute anterior, instanţa de contencios constituţional a
reţinut că „legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata
mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar
numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să
nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel
constituţional, prevăzută în art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.”
4. Autorul sesizării de neconstituţionalitate mai susţine că legea
criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta
echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.1 par.2 din
Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Totodată, consideră că dispoziţiile art.53 din Constituţie nu sunt
incidente în cauză. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei
nr.1414/2009, considerente general obligatorii, a stabilit că de esenţa
legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei
libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi că este sarcina
statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice,
printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor
personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe
termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul
proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii
acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul
tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.
Având în vedere aceste considerente, autorul sesizării susţine că, în
primul rând, legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a
exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând
fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.3 şi art.12,
fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea criticată nu numai
că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la
pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de
serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul
considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr.1414/2009.
În al doilea rând, caracterul excepţional al restrângerii exerciţiului
dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în condiţiile în care legea criticată
constituie o a doua măsură de restrângere a exerciţiului unor drepturi
adoptată într-un interval de aproximativ 6 luni. Astfel, prin Legea
nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice,
raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi
respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar
Internaţional, invocându-se aceeaşi situaţie de criză economică, exerciţiul
unor drepturi a fost restrâns cu caracter temporar.
Or, restrângerea sistematică, repetată, a exerciţiului unor drepturi, care
tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice, care adoptă această
măsură, iar nu o excepţie, se situează în afara cadrului constituţional, pe care
îl trasează dispoziţiile art.53 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În al treilea rând, diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor,
determinată de recalcularea acestora impusă prin Legea criticată, are drept
consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi
proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului prevăzut de art.47 alin.(2)
din Constituţie, caracter de care depinde compatibilitatea restrângerii
exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentală, în conformitate cu Decizia
Curţii Constituţionale nr.1414/2009.
Or, diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor ca urmare a
recalculării acestora în condiţiile legii criticate pune în discuţie legitimitatea
constituţională a restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, prevăzut în
art.47 alin.(2) din Constituţie, din punct de vedere al caracterului rezonabil şi
proporţional al măsurii de restrângere.
5. Totodată, din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 şi a
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste
dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de
securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi
patrimoniale, care intră sub protecţia art.1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei
sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia
autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi
imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care
nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale,
persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată. Într-o
astfel de situaţie, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia,
determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării
drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004,
Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată,
cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor
cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a
menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei
drepturilor fundamentale ale persoanei.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 recunoaşte şi
ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept
să fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului
proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie justificată de
scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).
În concluzie, autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine că
pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia juridică a unei exproprieri,
situaţie în care trebuiau luate toate măsurile juridice impuse de această
instituţie.
6. Prin Adresa înregistrată sub nr.8067 din 18 iunie 2010, Înalta
Curtea de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o „dezvoltare
argumentativă” prin care arată că, întrucât invocarea art.53 din Constituţie
pentru luarea măsurilor de austeritate vizează apărarea securităţii naţionale,
în mod obligatoriu sunt incidente în cauză dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de
urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, securitatea naţională fiind
prevăzută în art.3 lit.a) ca o situaţie care reclamă intervenţia stării de
urgenţă. Potrivit acestui text de lege, „starea de urgenţă reprezentă
ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine
publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativteritoriale
care se instituie în următoarele situaţii: a) existenţa unor pericole
grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea
democraţiei constituţionale.” Dispoziţiile art.4 din aceeaşi ordonanţă de
urgenţă obligă ca, pe durata măsurilor excepţionale vizate de protecţia
securităţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale să
se realizeze cu respectarea art.53 din Constituţie.
Prin urmare, susţine autorul sesizării, plasarea măsurilor de austeritate
sub auspiciile securităţii naţionale obligă la respectarea procedurii instituirii
şi încetării stării de urgenţă, astfel cum este reglementată în Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Capitolul II. Astfel, starea de urgenţă se
instituie de Preşedintele României, prin decret, contrasemnat de primul
ministru şi publicat, de îndată, în Monitorul Oficial al României. După
aducerea acestuia neîntârziat la cunoştinţa populaţiei, inclusiv a măsurilor
urgente preconizate, în termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de
urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii
adoptate, operând revocarea în situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează
starea instituită.
Aşadar, Guvernul nu se putea substitui atribuţiilor Preşedintelui
României şi Parlamentului pentru a lua măsuri de austeritate implicând
securitatea naţională decât prin încălcarea art.53 şi a art.93 din Constituţie,
deoarece acest ultim text constituţional prevede că Preşedintele României
instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară
ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Dată fiind gravitatea extremă a măsurilor ce se pot lua din raţiuni de
securitate naţională, nici Guvernul şi nicio altă entitate statală, în afara celor
prevăzute expres de Constituţie şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.1/1999, nu puteau proclama formal imperative de securitate naţională şi
nu puteau uzurpa competenţa constituţională stabilită în sarcina
Parlamentului ori să dispună alte măsuri decât cele care ar fi trebuit dispuse
constituţional, care trebuiau în mod obligatoriu să circumscrie stabilirea
situaţiei care impune măsurile excepţionale vizând securitatea naţională,
zona în care se instituie acestea, perioada pentru care se instituie, drepturile
şi libertăţile fundamentale care se restrâng cu respectarea art.53 din
Constituţie, astfel cum dispune art.14 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.1/1999.
La data de 22 iunie 2010, prin Adresa cu nr.108, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al
Avocatului Poporului, exprimat la solicitarea Asociaţiei „Themis-Casaţia” a
foştilor judecători şi magistraţi asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
prin care se arată că diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la
proprietate şi reguli de drept, precum cele referitoare la drepturile câştigate.
În conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992,
sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de
neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu adresa
nr.8231 din 23 iunie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea
de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru următoarele motive:
1. Prevederile art.1, art.3 şi art.12 din Legea privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor instituie eliminarea pensiei de serviciu a
judecătorilor, fără a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este
inclusă în cariera judecătorului, întocmai ca numirea, formarea
profesională continuă, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând
momentul final al carierei judecătorului, intrând astfel în contradicţie cu
norma constituţională prevăzută la art.124 alin.(3) potrivit căreia
„judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.
Pensia de serviciu a judecătorilor reprezintă o compensaţie a absenţei
unor drepturi fundamentale, iar, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională
prin Decizia nr.20/2000, dispoziţiile constituţionale ale art.124 alin.(3) nu au
un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru
Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme
corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care
nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art.1 alin. (3)
din Constituţie.
2. Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor pun în discuţie şi încălcarea prevederilor art.15 alin.(2) din
Constituţie. Prin Decizia nr.375/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.591 din 8 iulie 2005, Curtea Constituţională a statuat
că noile reglementări „nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în
privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor,
începând cu data intrării lor în vigoare.”
3. Legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu,
aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.1 par.2
din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Dispoziţiile art.53 din Constituţie sunt semnalate având incidenţă în
cauză. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr.1414/2009,
considerente general obligatorii, a stabilit că de esenţa legitimităţii
constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este
caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi că este sarcina statului să
găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o
politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului
din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o
măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege,
iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate
determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări
a instituţiilor şi autorităţilor publice.
Însă legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a
exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând
fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.3 şi art.12,
fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea criticată nu numai
că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la
pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de
serviciu, şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul
considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr.1414/2009.
4. Referirile autorilor sesizării la dispoziţiile Protocolului nr.1 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin
întemeiate.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, prin Adresa înregistrată sub
nr.8259 din 23 iunie 2010, punctul său de vedere cu privire la impactul bugetar
al adoptării Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aşa cum
a fost el stabilit de ministrul de resort. În tabelul anexat, se arată că economia
totală pentru bugetul de stat rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu ale
personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi
nenavigant, funcţionarilor publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor,
magistraţilor, a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor
judecătoreşti şi a personalului Curţii de Conturi este de 170.198.380 RON. Cu
privire la eliminarea pensiilor speciale din sistemul de apărare şi ordine publică,
se arată că recalcularea va viza 155.842 de pensii şi că prin operaţiunea
realizată se vor obţine „economii rezultate din recalcularea pensiilor mari şi
foarte mari (cele care depăşesc suma de 3000 lei)”.
Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.8316 din 23 iunie
2010, Guvernul a transmis punctul său de vedere referitor la constituţionalitatea
dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În ceea
ce priveşte dispoziţiile art.15 alin.(2) din Constituţie, apreciază că măsura
reclaculării pensiilor îşi produce efecte de la data intrării în vigoare a legii
criticate, fără a afecta pensiile deja încasate şi, prin urmare, nu se încalcă
principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că dreptul la pensie este
dreptul garantat de Constituţie, iar nu cuantumul acestuia şi că legiuitorul este
în drept să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi
criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art.1 din
Protocolul nr.1 la Convenţie, arată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea nu garantează un
anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept
câştigat.
În ceea ce priveşte principiul independenţei judecătorilor, Guvernul
susţine că dispoziţiile art.124 alin.(3) din Constituţie nu sunt incidente,
deoarece nu poate fi stabilită o relaţie de tipul cauză-efect între cuantumul
pensiei şi independenţa magistraţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat Curţii
Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de
neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale
preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorulraportor,
celelalte documente depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine
următoarele :
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art.146 lit.a) din Constituţie şi ale art.1, art.10, art.15,
art.16 şi art.18 din Legea nr.47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiecţia de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile Legii privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor
art.114 alin.(3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în
faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7
iunie 2010. Întrucât nu a fost depusă o moţiune de cenzură, „proiectul de
lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente
acceptate de Guvern, se consideră adoptat”, în temeiul art.114 alin.(3) din
Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei critică, în principal, dispoziţiile
art.1, art.3 şi art.12 din această lege, dispoziţii care au următorul cuprins:
- Art.1: „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele
categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în
înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor,
respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale,
d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
g) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant
profesionist din aviaţia civilă;
i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi], cuvenite sau
aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu
anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul
prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare;”
- Art.3: „(1) Pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor
legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin
determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii,
utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin.(1) care au fost
stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină,
considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea
nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi
se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art.1 care
se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”
- Art.12: „Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în
condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi
supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de
prezenta lege.”
Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii,
precum şi Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în
ansamblu, contravin prevederilor constituţionale ale art.15 alin.(2) privind
neretroactivitatea legii, ale art.47 alin.(2) privind dreptul la pensie, ale art.53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale
art.124 alin.(3) privind independenţa judecătorilor, precum şi celor ale art.20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la
prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii private.
Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
următoarele:
I. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea
art.15 alin.(2) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră
că dispoziţiile Legii privind unele măsuri în domeniul pensiilor care prevăd
recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual
şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de
Legea nr.19/2000, încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii,
potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale
sau contravenţionale mai favorabile.”
Curtea reţine că, de principiu, pensia de serviciu a unei categorii
profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, şi
anume pensia contributivă şi un supliment din partea statului. Partea
contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale
de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul
de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul
asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie,
astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituţie.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către
legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale
respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică
spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma
pensiei. Or, în cazul de faţă, o atare raţiune este, aşa cum rezultă din
Expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de criză economică
şi financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat şi cel al asigurărilor
sociale de stat), cât şi necesitatea reformării sistemului de pensii, prin
eliminarea inechitaţilor din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea constată că în conceptul de „drepturi
câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a
noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra
acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art.15 alin.(2) din
Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr.458 din 2 decembrie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie
2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când
modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când
suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub
imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva
decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de
acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu
de aplicare.”
În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile Legii privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituţionale
ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii.
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea
art.20 din Constituţie, raportat la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Curtea reţine că, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „Orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Noţiunea de
„bun” utilizată de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se
considera că pensia este un bun care intră sub protecţia acestui text.
Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu,
precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea
statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare
necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii
contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunţată în
Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul că, deşi art.1 din
Protocolul nr.1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei
persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, „acest text nu
poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie
într-un anumit cuantum.”
III.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea
art.53 din Constituţie, Curtea reţine că justificarea de către Guvern a
adoptării legii criticate are în vedere „evoluţia crizei economice în anul
2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010”. Astfel, Guvernul
consideră că „se impune adoptarea de măsuri în vederea respectării
angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut
cu organisme financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru
stabilitatea economică a României, pentru atingerea ţintelor de deficit ale
bugetului general consolidat în anul 2010”.
Totodată, se arată în Expunerea de motive, neadoptarea acestor măsuri
ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu
consecinţa creării unor dezechilibre macroeconomice, de natură să ducă la
imposibilitatea relansării economice, precum şi la creşterea excesivă a
deficitului bugetar.
Însă Curtea observă că la Secţiunea a 4-a din Expunerea de motive,
intitulată „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe
termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)”, nu se
face nicio precizare cu privire la modificările veniturilor bugetare.
Distinct faţă de acestea, Curtea constată că prevederile art.53 din
Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, nu sunt aplicabile în cauza de faţă, deoarece dispoziţiile legii
criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la
art.47 alin.(2) din Constituţie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu,
prin algoritmul utilizat de Legea nr.19/2000, cuantumul rezultat fiind mult
mai mic, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu, sub
aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să
modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în
funcţie de posibilităţile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea şi
a celorlalte prevederi sau principii constituţionale.
Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art.53, referitoare la
restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamenatale nu au
aplicabilitate în cauza de faţă. De asemenea, nici susţinerile autorului
obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la condiţiile în care se stabileşte
situţia de urgenţă, astfel cum este definită prin dispoziţiile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr.1/1999, nu sunt relevante.
IV. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea
art.124 alin.(3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră
că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin
eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, contravine principiului
independenţei judecătorilor.
Art.3 din legea criticată prevede că pensiile stabilite la art.1, printre
care şi „lit.c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi
judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale”
cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului
mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de
calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
Pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilorasistenţi
sunt reglementate în art.82 alin.(1) din Legea nr.303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare, potrivit căruia „Judecătorii, procurorii,
magistraţii-asistenţi [..], cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de
judecător ori procuror, magistrat-asistent [..], se pot pensiona la cerere şi
pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în
cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de
încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi
sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”
Curtea observă că, din dispoziţiile art.1 lit.c) şi art.3 ale legii criticate,
reiese că pensia de serviciu a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilorasistenţi,
reglementată prin art.82 din Legea nr.303/2004, şi pensia de
serviciu a judecătorilor Curţii Constituţionale, reglementată prin art.72 alin.
(2) din Legea nr.47/1992, în cuantum de 80% din indemnizaţia de încadrare
brută lunară sau din salariul de bază brut lunar, se recalculează utilizând
algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, algoritm utilizat pentru toţi asiguraţii din sistemul public general,
ceea ce echivalează cu eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, sub
aspectul cuantumului acesteia. Este evident, însă, că dispoziţiile legii
criticate se referă numai la cuantumul pensiei de serviciu, rămânând
neafectate cerinţele speciale de acordare a pensiei de serviciu a magistraţilor,
cerinţe prevăzute de acelaşi text din Legea nr.303/2004 - şi anume vechimea
de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent ori
alte funcţii expres prevăzute de lege şi vârsta minimă de pensionare de 60
ani - şi care constituie condiţii speciale faţă de condiţiile generale aplicabile
celorlalţi asiguraţi din sistemul public de pensii.
Analizând enumerarea prevăzută în art.1 lit.c) din legea criticată, şi
anume judecătorii, procurorii şi judecătorii, respectiv magistraţii asistenţi ai
Curţii Constituţionale, Curtea observă, pe de-o parte, că dispoziţiile criticate
nu menţionează o altă categorie de magistraţi, care, potrivit art.82 din Legea
nr.303/2004, are dreptul la pensie de serviciu, şi anume magistraţii asistenţi
de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, constată că este
necesară o examinare a statutului magistraţilor.
Astfel, statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel
constituţional, în art.125 - pentru judecători şi în art.132 – pentru
procurori, dispoziţii care fac parte din Titlul III „Autorităţile publice”,
Capitolul VI – „Autoritatea judecătorească”, Secţiunea 1 „Instanţele
judecătoreşti” (art.124-130), Secţiunea a 2-a „Ministerul Public” (art.131
şi art.132) şi Secţiunea a 3-a „Consiliul Superior al Magistraturii” (art.133
şi art.134). Potrivit art.125 din Legea fundamentală, judecătorii numiţi de
Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi
promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa
Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecător este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior. Potrivit art.132 din
Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat
prin Legea nr.303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenţi, se
supun numai legii şi trebuie sa fie imparţiali, procurorii numiţi de
Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în
condiţiile legii, iar magistraţii-sistenţi se bucură de stabilitate. Capitolul II
din Legea nr.303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii
pentru judecători şi procurori, care se aplică în mod corespunzător şi
magistraţilor-asistenţi, cum ar fi: judecătorilor şi procurorilor le este
interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să desfăşoare activităţi de
arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de
asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control
la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de
credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi
naţionale sau regii autonome, să aibă calitatea de membru al unui grup de
interes economic; judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide
sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu
caracter politic; judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea
atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a
convingerilor lor politice; judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima
public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra
unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecătorii şi procurorii nu pot
să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă
procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în
cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate
care, potrivit legii, se realizează de avocat etc. Potrivit art.66 din Legea
nr.303/2004 atât incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi formarea
profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle,
precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică
în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi.
Pe de altă parte, distinct de statutul judecătorilor şi procurorilor,
statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat la nivel
constituţional în art.144 – „Incompatibilităţi” şi art.145 – „Independenţa şi
inamovibilitatea” din Titlul V „Curtea Constituţională”, potrivit cărora
funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare
altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul juridic superior, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt
independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este
reglementat în Capitolul VI din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr.643 din 16 iulie 2004.
Analizând toate aceste statute speciale, reglementate atât la nivel
constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul că art.124 alin.(3)
din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie a existenţei pensiei de
serviciu a magistraţilor, Curtea urmează să analizeze conţinutul acestui
principiu constituţional.
Astfel, Curtea reţine că atât independenţa justiţiei - componenta
instituţională (conceptul „independenţei judecătorilor” nereferindu-se
exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi
independenţa judecătorului - componenta individuală, implică existenţa
unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în
activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate
decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei
proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor
judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi
administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în
funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii
de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei
respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite
finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu
natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma
asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor
magistraţilor etc.
Este indubitabil faptul că principiul independenţei justiţiei nu poate fi
restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi
pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar
fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii
solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi
magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei),
stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare,
independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii
judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa
justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi
asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.
În concluzie, Curtea constată că principiul independenţei justiţiei
apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii
financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale
acestui principiu.
Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în
jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale, s-a statuat că stabilitatea
financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei
justiţiei.
Astfel, prin Decizia nr.20/2000 referitoare la sesizarea de
neconstituţionalitate a art.41 alin.(2) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art.198 din aceeaşi
lege prin care a fost abrogat art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, decizie publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, Curtea a statuat că pensia de
serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi
completării Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, a fost
instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere
în magistratură. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se
acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, care, în
privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un
anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu
pentru magistraţi „nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod
obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă
din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii”.
Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai
sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor „obligaţii şi interdicţii pe care
celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt
interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le
asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să
le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de
cel avut în timpul activităţii.”
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.198 din Legea
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin
care se abroga art.103 din Legea nr.92/1992, republicată, Curtea
Constituţională a observat totodată că „această abrogare a reglementării
legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară
exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le
exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în
considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. A
mai reţinut Curtea că „Principiile fundamentale privind independenţa
magistraturii”, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite
pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august -
6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.
40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art.11 că
„durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor,
remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de
pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”. În mod asemănător,
„Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi
rolul judecătorilor”, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul
Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei
judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele
democratice şi în considerarea art.6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor
fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa
magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri
pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca
statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei
lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă". De asemenea, art. 6.4 din
"Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în anul 1998,
prevede că "În mod special, statutul garantează judecătorului sau
judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după
ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al
cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei
remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.
De asemenea, Curtea a constatat că în toate aceste documente
principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile
magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art.10 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art.6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a
fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin
lege.
În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, deşi unele
dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare
prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc,
fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la
care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor
art.11 şi 20 din Constituţie.
Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că raţiunile pe care se
întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în
considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă cu
dispoziţiile art.124 alin.(3) din Constituţie, conform cărora „Judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii”. Într-adevăr, „aceste dispoziţii
constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme
constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a
legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a
independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa
statului de drept, prevăzută prin art.1 alin. (3) din Constituţie”. Aşa fiind,
Curtea a decis că abrogarea dispoziţiilor de lege referitoare la pensia de
serviciu a magistraţilor contravine şi principiului stabilit prin art.124 alin.
(3) din Constituţie.
Curtea Constituţională din Letonia, prin Hotărârea din 18 ianuarie
2010, a declarat neconstituţionale şi inaplicabile anumite prevederi din
Legea referitoare la puterea judiciară, constatând că acestea contravin
principiului independenţei judecătorilor, consacrat prin art.83 din
Constituţia letonă. Parlamentul - ţinând cont de situaţia financiară a
Letoniei şi de angajamentele externe ale ţării – a decis recalcularea
salariilor judecătorilor, ceea ce ar fi condus la o scădere a cuantumului
remuneraţiei acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că
noţiunea de independenţă a judecătorilor include o remuneraţie adecvată,
comparabilă cu prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilităţii lor. Luând
în considerare statutul judecătorului, scopul remuneraţiei judecătorilor este
atât de a asigura independenţa, cât şi de a compensa în mod parţial
restricţiile impuse prin lege. Totodată, cerinţa asigurării unei remuneraţii
adecvate pentru judecători este nu numai în conexiune cu principiul
independenţei judecătorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţă
stabilite şi cu interdicţiile impuse acestora.
Curtea Constituţională din Lituania, prin Hotărârea din 12 iulie
2001, a statuat că în statele democratice este acceptat faptul că judecătorul
care trebuie să soluţioneze litigiile din societate, inclusiv acelea între
persoane fizice sau juridice şi stat nu trebuie să aibă numai o înaltă
calificare profesională şi o reputaţie perfectă, dar trebuie să fie independent
din punct de vedere material şi trebuie să aibă un sentiment de siguranţă cu
privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia
judecătorilor astfel încât să compenseze statutul, funcţiile şi
responsabilităţile acestora, iar menţinerea remuneraţiei judecătorilor este
una dintre garanţiile independenţei judecătorilor.
Curtea Constituţională din Cehia, prin Hotărârea din 14 iulie 2005, a
reţinut că în statele democratice securitatea financiară este recunoscută în
mod clar ca unul dintre elementele esenţiale care asigură independenţa
judecătorilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat în mod
expres asupra împrejurării dacă reducerea sau eliminarea pensiei de
serviciu a magistraţilor ar contraveni principiului independenţei
judecătorului, însă, pornind de la prevederile art.6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
dreptul la un tribunal independent şi imparţial, în Cauza Cooper contra
Regatului Unit, 2003, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că,
pentru a stabili dacă un tribunal este independent, trebuie să fie luaţi în
considerare următorii factori: modul de desemnare şi durata mandatului
membrilor ce-l compun; existenţa unei protecţii adecvate împotriva
presiunilor exterioare; posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu
aparenţa de independenţă.
Cu privire la susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate,
potrivit căreia reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii
profesionale şi, deci, şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în
legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene
86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor
profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva
96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, Curtea
observă că acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii
Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui
anumit sector profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional
de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei. Or, criticile aduse Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor se referă la eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor,
ceea ce ar contraveni principiului independenţei justiţiei, iar nu la o
eventuală diferenţă de tratament între femei şi bărbaţi, şi, deci, o
discriminare, în ceea ce priveşte acordarea pensiei sau vârsta de pensionare.
Pe de altă parte, în Expunerea de motive a Legii privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor, Guvernul arată că „apariţia unor sisteme
speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratamente
favorabile unor categorii profesionale a condus la crearea unui decalaj uriaş
între cea mai mare şi cea mai mică pensie plătită de stat” şi că existenţa
unor acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, „îngreunează în mod
evident funcţionarea sistemului de pensii”.
Curtea reţine că aspectele de ordin financiar din Expunerea de
motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul
constituţionalităţii dispoziţiilor legii criticate, însă pot reprezenta un punct
de plecare în analizarea de către legiuitor, a oportunităţii eliminării
dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu a
magistraţilor, în măsura în care nu li se impune respectarea aceluiaşi statut
restrictiv de drepturi. Pe de altă parte, referitor la decalajul uriaş dintre cea
mai mică şi cea mai mare pensie plătită de stat, - având în vedere că pensia
de servicu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul
reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de
bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate
înainte de data pensionării – se poate analiza de către legiuitor necesitatea
luării unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare
nejustificată a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de
activitate înainte de data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei
de calcul a pensiei de serviciu.
Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de
jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensia de serviciu a
magistraţilor, Curtea constată că statutul constituţional al magistraţilor -
statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de
incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe
care le implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de
serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de
drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.
Aşadar, obiecţia de neconstituţionalitate a legii criticate, raportată la
principiul independenţei justiţiei este întemeiată şi, prin urmare, Curtea
constată că dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri
în domeniul pensiilor - prin care se elimină „pensiile de serviciu ale
judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor
asistenţi ai Curţii Constituţionale” – sunt neconstituţionale.
În final, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul
deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4)
din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept şi,
în consecinţă, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia
nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul,
respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite
de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei
decizii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) şi al art.147 alin.
(4) din Constituţie, precum şi al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) şi al
art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă
În numele legii
Decide:
1. Constată că dispoziţiile art.1 lit.a), b), d) – i) şi art.2-12 din Legea
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale.
2. Constată că dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile
art.124 alin.(3) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la 24 şi 25 iunie 2010 şi la acestea au
participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte
Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion
Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader, judecători.

12 comentarii:

  1. Mai, asa-zisilor magistrati, dar in fond niste oameni politizati excesiv de un rachitan fara stiinta de carte (E. Boc) si de un presedinte al Romaniei care vede lumea de ce (nu) este in stare, nu va e voua rusine, sa dati o asemenea decizie nemernica si subiectiva?

    Daca ati uitat – dar tu, Ion Predescu si alti babalici, precis nu ati uitat – ia consultati Decizia C.C.R. nr. 20/2000. Atunci, prin art. 198 al Legii nr. 19/2000, vi se abroga textul din statutul vostru prin care se eliminau pensiile de serviciu ale magistratilor. Intreaga argumentatie de sustinere a discriminarii fata de pensiile cadrelor militare, facuta pe zeci de pagini este cuprinsa in aceasta decizie a C.C.R. si atunci v-ati salvat pielea comparandu-va mereu cu militarii! Dar comparatia va era voua defavorabila.

    Acum, aducand cam aceleasi argumente, v-ati delimitat cameleonic de aceasta categorie de pensionari (militari si politisti), categorie care era mult mai indreptatita sa li se pastreze pensiile de serviciu, avand si suportand restrictii si rigori mult mai severe decat ale voastre! Argumentatia voastra privind diferenta de statut nu sta in picioare, ci este pur si simplu puerila, fiindca daca voi, magistratii, apartineti puterii judecatoresti, si noi, militarii si politistii, apartinem unei alte puteri a statului (puterea executiva), iar statutul si salarizarea sunt reglementate, atat pentru voi, cat si pentru noi, prin lege (deci statutul asa-zis infraconstitutional este unul legal pentru ambele parti).

    Fata de aceasta situatie creata de voi, atunci cand va uitati in oglinda, nu va crapa obrazul?!

    Jr. M. Braica

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesanta logica doamnei Motoc! Cum justifica dansa concluzia ca beneficiarii pensiilor asa-zise "speciale" nu fac parte din categoria celor vulnerabili? Au ei o alta sursa de venit in afara pensiei? Daca statul nostru de "drept" decide intr-o luna oarecare ca nu mai are bani sa le plateasca pensiile, acesti "privilegiati" din ce vor trai mai departe?

    RăspundețiȘtergere
  3. A aparut, in proiect, "HOTĂRÂRE privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii prevăzute la art.1 lit. c)- h) Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale"
    Ar fi interesant pentru noi, ca specialistii in domeniu, sa faca simulari pe diferite categorii de pensionari, pentru a vedea care vor fi influentele asupra pensiilor actuale.
    Sa nu uitam ce a promis dl.gral.Oprea "pensiile actuale pana la 3000 lei nu vor fi afectate", in caz contrar isi va da demisia , iar partidul sau nu v-a mai sustine guvernul.
    Personal sunt sigur ca totul nu a fost decat galgara politica, iar actualul guvern de incompetenti v-a continua sa-si bata joc de militari, indiferent daca sunt activi sau la pensie.
    Astept cu interes rezultatele simularilor.
    Va multumesc anticipat,

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu le crapa obrazul, pentru ca au pielea ca a elefantului.
    Numai afara vom gasi rezolvarea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa nu ne mai incredem nici in promisiunile facute de PSD. Au spus tot timpul ca vor depune si ca au depus si ei obiectie de neconstitutionalitate si in privinta acestei legi, dar s-au facut ca ploua si s-au debarasat de noi, militarii. S-au limitat doar la pozitia sumara exprimata de presedintele Senatului, solicitata de Curte, conform dispozitiilor constitutionale. Macar, PNL a fost corect si au spus de la inceput ca vor sesiza Curtea doar in ceea ce priveste cealalta lege. Voi reveni cu argumnte privind discriminarea la care au recurs judecatorii Curtii in ceea ce priveste militarii. Se pare ca noua, militarilor, Guvernul ne intinde si o capcana cu recalcularea, desi cele 5 luni dau impresia ca ne-ar avantaja!

    RăspundețiȘtergere
  6. Unde este opinia separata a doamnei judecator Aspazia cojocaru data pe aceasta lege????
    De ce nu o postati????

    RăspundețiȘtergere
  7. pt mega2005: intra pe http://www.ccr.ro/default.aspx?page=decisions/2010 ,deciziile CCR de admitere in 2010 si te vei convinge ca d-na judecator A. Cojocaru nu a facut vreo opinie separata. Singurul judecator al CCR care a facut un asemenea demers, pentru ambele legi, este d-na Antoanella Motoc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mariane, iti spun ca am vazut opinia in MONITORUL OFICIAL ...nu-ti spun numarul si data macar de ai cauta!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. @mega2005
    AI DREPTATE! SI EU AM VAZUT-O!

    RăspundețiȘtergere
  10. Decizia CCR nr 871 din 25.06.2010 la legea cu recalcularea pensiilor militare si opinia separata a judecatoarei Aspazia Cojocaru, a se vedea filele 2-8 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.433 din 28.06.2010!!!!
    Publicati-o si pe aceasta,..., nu ca s-ar schimba situatia dar asa mi s-ar parea corect pentru buna informare a membrilor SCMD!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. O gasiti publicata integral pe filiala SLSTINA

    RăspundețiȘtergere
  12. Din întregul expozitiv al decizeiei, rezultă că CCR a avut cau unic obiectiv evitarea recalculării pensiilor magistraţilor. Nici un cuvânt despre recalcularea pensiilor militare. Nu i-a interesat chestiunea.
    Întreaga motivaţie pentru magistraţi este valabilă şi pentru militari, dar cu argumente în plus. Astfel, magistraţii nu au obligaţia de a "îndeplini misiunile chiar cu preţul vieţii", aşa cum este în jurămânul militar. În aceste condiţii, consider că o acţiune în justiţie împotriva H.G. de recalculare a pensiilor militare, la care să se ridice excepţia de neconstituţionalitate ar putea avea succes. Asta în situaţia că avocatul poporului nu vrea să facă sesizare la CCR.

    RăspundețiȘtergere