luni, 27 mai 2013

Catre Secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publica si cresterea calitatii vietii personalului:

DOMNULE SECRETAR DE STAT,

In calitatea pe care o am de presedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), sunt obligat sa depun intreaga mea diligenta pentru rezolvarea problemelor intampinate de membrii de sindicat care,  in majoritatea lor covarsitoare, provin din MApN. 

Cea mai grava si umilitoare situatie o au militarii rezervisti carora li s-au ciuntit in mod brutal si total ilegal drepturile de pensie dobandite anterior anului 2010. Acestia urmaresc cu incordare demersurile pe care structurile de resort le fac pentru revenirea la o situatie normala. Doua dintre aceste demersuri se refera, dupa cum chiar dumneavoastra personal le-ati comunicat reprezentantilor sindicatului nostru, in cadrul intalnirii din 11.04.2013, de la sediul MApN, la o noua lege a pensiilor militare de stat, respectiv la o lege cu caracter reparatoriu pentru cei care au pierdut la cuantumul pensiei, prin procesul aberant de revizuire.

Animat de dorinta ca SCMD sa participe constructiv la reusita elaborarii legii pensiilor militare, va rog domnule secretar de stat sa dispuneti ca proiectul noului act normativ sa ne fie trimis si noua pentru a putea fi in masura sa facem, daca va fi cazul, o serie de propuneri de imbunatatire a lui.

In pofida amanarilor si lentorii pe care le sesizam in desfasurarea procesului de elaborare a celor doua acte normative, imi exprim increderea ca ele vor fi finalizate in conformitate cu promisiunile repetate ale factorilor guvemamentali si palamentari care sunt indrituiti, in acest sens.

Va multumesc anticipat pentru sprijinul dumneavoastra, urandu-va succes in activitatea pe care o desfasurati in cadrul MApN!

Cu stima,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Clic pentru vizualizarea documentului trimis.