Lista alfabetica a expertilor judiciari - actualizata la 09.02.2018

miercuri, 31 iulie 2013

Nota de informare nr. 19 din 31.07.2013

Subiect:
1.    Precizari in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
2.    Raspunsul membrilor de sindicat la solicitarea comisiilor de contestatii pensii cu privire la pozitia acestora fata de contestatiile facute la deciziile de revizuire a pensiilor.

Continut:
1. Precizari in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

         Beneficiarii Legii nr. 241/19.07.2013 sunt militarii in rezerva cu pensii «ale caror cuantumuri sunt mai mici decat cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 » (art.1, alin. 1). Aceste pensii, incepand cu 01.10.2013, vor fi readuse la valoarea din decembrie 2010. In situatia in care, dupa trecerea in rezerva s-au inregistrat stagii de cotizare la sistemul asigurarilor sociale, la valoarea pensiei din decembrie 2010 se adauga drepturile cuvenite acestor stagii suplimentare (art.1, alin. 3).
          Conform prevederilor art. 1, alin. (4), cuantumul acestor pensii ar urma sa ramana asa pana la momentul in care printro recalculare sau revizuire ar rezulta un cuantum mai mare. Altfel spus, daca din inmultirea punctajului mediu anual propriu cu valoarea punctului de pensie ar rezulta o suma mai mare decat valoarea din decembrie 2010, atunci va fi luata in considerare suma mai mare. Mentionam ca aceasta lege ramane in vigoare doar pana la promulgarea noii legi a pensiilor militare de stat, lege care va guverna unitar sistemul pensiilor pentru militari, politisti si functionari cu statut special. In acest sens, presedintele SCMD a fost informat recent de catre factori guvernamentali ca in aprox. 10 zile SCMD va primi proiectul acestei legi, in vederea formularii unui punct de vedere si a unor propuneri din perspectiva sindicatului.
          Cu privire la prevederile art. 2, din ratiuni practice, va recomandam sa cititi articolul « Act reparatoriu mult asteptat »  din Observatorul Militar nr. 28, p.17 (24-30.07.2013), fie direct pe site-ul publicatiei militare, fie pe pagina de net a Filialei Suceava.
           Subliniem faptul ca noua lege intra in vigoare DIN OFICIU, ceea ce inseamna ca nu este necesar ca beneficiarii ei sa depuna vreo cerere. Recomandam insa colegilor nostri sa urmareasca cu atentie modul in care li se aplica legea, pentru a evita orice eroare. Apreciem ca, pentru a pune in aplicare legea, casele de pensii sectoriale vor emite noi decizii. Acestea vor putea fi contestate, daca destinatarii nu vor fi  de acord cu continutul lor.
           Odata cu  intrarea in vigoare a Legii nr. 241/19.07.2013, capatul de cerere referitor la cuantumul pensiei a ramas fara obiect. Acest lucru va fi consemnat cu siguranta de catre instantele de judecata, nefiind practic necesara o renuntare expresa in acest sens.
Recomandam membrilor de sindicat si avocatilor care-i reprezinta, sa continue actiunile in instantele de judecata pe celelalte capete de cerere, cu deosebire pe cel referitor la recuperarea sumelor de bani care au fost retinute in intervalul 01.01.2012 – 01.10.2013, aspect insusit si de catre cabinetele de avocatura cu care am discutat pana in acest moment.
           Renuntarea completa la judecata si retragerea din procesele aflate acum pe rolul instantelor, o vom face in momentul in care va intra in vigoare noua lege a pensiilor militare de stat, prin care intregul sistem va reintra in normalitatea fireasca a unei societati bazata pe lege si ordine. Totodata, luam in considerare posibilitatea deschiderii unor alte actiuni in justitie si formularea de plangeri sau petitii in functie de evolutia procesului legislativ,  pana la completa aliniere la statutul rezervistilor militari din alte state NATO.

2.Raspunsul membrilor de sindicat la solicitarea comisiilor de contestatii pensii cu privire la pozitia acestora fata de contestatiile facute la deciziile de revizuire a pensiilor.

           Spre surprinderea noastra, mai multi colegi au primit deja din partea Comisiei de contestatii din cadrul MApN o solicitare prin care li se cere sa-si precizeze in scris – si in interiorul unui termen de 30 zile – pozitia fata de contestatiile trimise anterior la deciziile de revizuire a pensiilor.
          Scopul acestei actiuni nu poate fi altul decat prezentarea acestor documente instantelor de judecata in vederea stingerii litigiului dintre Casa de pensii sectoriala si contestatari. SCMD recomanda membrilor sai sa nu renunte la actele procedurale pe care le-au intocmit.  Renuntarea la contestatie nu poate fi facuta partial, iar demersul ar reprezenta un acord de vointa care nu mai permite un alt act juridic ulterior, pecetluind astfel o renuntare din partea noastra la recuperarea tuturor drepturilor.
          Un model de raspuns, pentru cei care doresc totusi sa-si exprime in scris pozitia fata de solicitarea Comisiei de contestatii, este anexat prezentei note de informare.

Anexa : Model de raspuns la solicitarea Comisiei de contestatii pensii din cadrul MApN, valabil si pentru celelalte comisii de contestatii din cadrul MAI si SRI, daca vor proceda similar.

Cu stima,
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col (r) Monica I. CALOIAN

Model de raspuns


COMISIA DE CONTESTAŢII DIN CADRUL M.Ap.N.

  
DOMNULE PREŞEDINTE


            Subsemnatul .........................................................., membru al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) domiciliat în ...................................., str. .................................., nr. ......., bl. ......, sc. ........, et. ......, ap. ......, posesor al buletinului/cărții  de identitate seria ........ nr. ................. , eliberat/ă de ..............................., la data de ..................,  cnp ..............................., cu dosar pensie nr. ........................, la adresa dumneavoastră nr. .................... din ................. fac urmatoarele

PRECIZĂRI

  1. La unison cu întregul corp al militarilor în rezervă, am primit cu satisfacție apariția Legii nr. 241 din 19.07.2013, rezultat remarcabil al eforturilor sustinute desfasurate de SCMD, cu ajutorul unor factori guvernamentali si parlamentari care au înțeles și sprijinit acest demers pe deplin justificat. Acest act normativ a adus o satisfactie parțială pensionarilor militari în lupta pentru revenirea sitemului nostru socio-profesional la o deplină normalitate.
  2. Consider că promulgarea și intrarea în vigoare a legii parțial reparatorie nu modifică poziția și atitudinea mea față de modul în care am fost tratat de către regimul Boc – Băsescu, de privarea sau restrângerea unor drepturi ce mi s-au cuvenit, respectiv față de măsurile și actele pe care le-am întreprins în sensul redobândirii drepturilor mele. Pe cale de consecință, îmi mențin contestațiile trimise Casei de pensii sectoriale.
  3. Din punct de vedere procedural, contestațiile mele au constituit acte prealabile, fac parte dintrun sistem unitar privind acțiunile în justiție, iar legea nu prevede posibilitatea retragerii lor.
  4. Menționez că voi renunta cu totul la acțiunea din justiție în ziua în care va intra în vigoare o nouă lege a pensiilor militare de stat, care sa raspunda nevoilor mele si care sa fie în consonanță cu legislația specifică a celorlalte state membre NATO.
  
Semnătura .....................                                    Data .........................
                                                       
  

DOMNULUI PREŞEDINTE AL COMISIEI DE CONTESTAŢII PENSII DIN
CADRUL MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE

vineri, 19 iulie 2013

Legea nr. 241 a fost publicata in Monitorul Oficial


Nota de informare nr. 18/19.07.2013
Subiect:
             Precizari in urma promulgarii Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala

Continut:
         Odata cu publicarea in Monitorul Oficial si intrarea in vigoare a legii, facem urmatoarele precizari in legatura cu masurile si actiunile SCMD in ansamblu, respectiv  ale  membrilor de sindicat in plan individual:
  1. Actiunile in instantele de judecata avand ca obiect contestarea deciziilor de revizuire a pensiilor vor continua, cu precizarea ca se vor aduce modificarile impuse de noua legislatie.
  2. Se vor demara discutii cu avocatii care ne reprezinta in instantele de judecata pentru stabilirea modului de actiune privind sustinerea cauzelor noastre ce sunt sau vor fi rolul instantelor.
  3. Prevederile noului act normativ intra in vigoare din oficiu, ceea ce inseamna ca nu este nevoie de nicio interventie din partea pensionarilor, sub forma unor cereri sau depuneri de diverse acte, la casele de pensii sectoriale. In situatia in care totusi, casele sectoriale de pensii vor solicta din partea pensionarilor vizati de lege indeplinirea unei proceduri specifice, o sa va anuntam in timp util.
  4. In sedinta Departamentului Juridic, din 30.07.2013, se va analiza in detaliu continutul noului act normativ, consecintele lui, dupa care vom reveni cu alte recomandari, in functie de situatie.
  5. In anexa va prezentam continutul Legii nr. 241/2013, asa cum a fost publicata in MO nr. 441 din 19.07.2013. (Clic aici.)
 Cu stima,
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col (r) Monica I. CALOIAN

vineri, 5 iulie 2013

Model contestatie decizie de revizuire privind reconsiderarea conditiilor de munca

        Venind in intampinarea solicitarilor colegilor nostri, cu predilectie proveniti din MApN, care au primit noi decizii de revizuire a pensiilor avand la baza reconsiderarea conditiilor de munca, va informam ca un model de contestatie pentru astfel de situatii a fost trimis astazi pe adresa BO ale filialelor. Cei interesati se pot adresa filialelor de care apartin pentru a intra in posesia documentului.
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) M. Caloian

miercuri, 3 iulie 2013

Act aditional la contractul cu d-na av. G. Barla

         In cursul zilei de ieri 02.07.2013, domnul presedinte al SCMD col (r) dr. Mircea Dogaru si dna avocat Graziela Barla au semnat un act aditional la contractul existent intre cele doua parti. In conformitate cu acest act aditional, articolul din contract referitor la onorariul datorat avocatului se modifica prin completare dupa cum urmeaza:
      Membrii de sindicat vor plati o diferenta de onorariu pentru pregatirea si desfasurarea actiunilor in instantele de judecta odata cu depunerea la dosarul cauzei a unor documente care conduc la modificarea actiunii (de exemplu noi decizii de revizuire, hotarari ale comisiilor de contestatii etc.) in felul urmator :
- la prima modificare – 70 lei
          - la a doua si urmatoarele modificari – 30 lei.
         In consecinta, membrii de sindicat care depun noi documente pentru dosarul aflat la instanta de judecata vor achita si aceasta diferenta de onorariu.
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col (r) M. CALOIAN