ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 18 iunie 2014
pentru modificarea şi completarea art.
13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL
OFICIAL nr. 450 din 19 iunie 2014
Data intrarii in vigoare : 19 iunie 2014
Având în vedere că activitatea
personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate
naţională implică şi misiuni care nu se limitează, în timp, la durata
programului normal de lucru,
că exercitarea prerogativelor
constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională se
caracterizează prin continuitate,
ţinând cont de obligaţiile
legale care revin instituţiilor publice angajatoare de a asigura realizarea
drepturilor recunoscute personalului prin dispoziţiile legale în vigoare
referitoare la munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători
legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în
vigoare, nu se lucrează,
de faptul că în anul 2014
aceste drepturi se realizează numai prin compensarea muncii prestate cu timp
liber corespunzător,
de faptul că necesitatea
exercitării prerogativelor constituţionale şi legale în condiţii de
continuitate, pe de o parte, respectiv insuficienţa personalului raportat la
timpul de muncă ce trebuie afectat acestor misiuni în perioadele arătate, pe de
altă parte, creează o vulnerabilitate pentru instituţiile publice din sistemul
de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în sensul că respectarea
drepturilor prin compensarea cu timp liber corespunzător ar putea conduce la
disfuncţionalităţi în efectuarea misiunilor operative specifice,
având în vedere că aceste
disfuncţionalităţi afectează domenii importante ale societăţii, în care este
nevoie de o muncă susţinută, în orice oră din săptămână, şi condiţii care expun
angajaţii la un grad ridicat de stres şi risc,
luând în considerare
necesitatea corectării unor neconcordanţe la nivelul reglementărilor, în
privinţa modului de calcul al anumitor drepturi salariale, respectiv faptul că
menţinerea acestora ar putea conduce la o aplicare neunitară a actului normativ
în structurile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională
şi, în consecinţă, ar putea genera eventuale pagube în patrimoniul acestora,
în scopul asigurării unui
cadru unitar de aplicare a unor dispoziţii referitoare la salarizarea personalului
care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale,
totodată, luând în considerare
necesitatea imperativă de creştere a capabilităţii de apărare aeriană a
României,
ţinând seama de importanţa şi
urgenţa înzestrării Forţelor Aeriene cu avioane multirol pentru promovarea
intereselor naţionale de securitate ale ţării şi îndeplinirea angajamentelor
asumate de România în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene,
având în vedere absenţa unor
reglementări cu privire la statutul personalului român trimis în străinătate
pentru pregătire pe un tip de tehnică de luptă cu complexitate ridicată, în
vederea realizării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a
Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii
de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor
Aeriene",
luând în considerare
necesitatea motivării personalului în vederea participării la acest tip de
misiune,
ţinând seama de consecinţele
negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care
asigură reglementarea statutului personalului aeronautic participant la
misiune,
având în vedere faptul că
toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de
măsuri imediate,
în temeiul art. 115 alin. (4)
din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15
noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
"(2) În anul 2014, pentru
personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele,
ajutoarele, plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru
chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu
fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu
nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011."
2. După alineatul (2) se
introduc şase noi alineate, alineatele (3) - (8), cu următorul cuprins:
"(3) Prin excepţie de la
prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul drepturilor
acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din
instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care
execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de
conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din
cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii
bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională» la Legea-cadru nr. 284/2010,
cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin
al ordonatorului principal de credite.
(4) Baza de calcul al
drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază
prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
(5) Prin excepţie de la
prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de
personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile
publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp
liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută
la alin. (4).
(6) Pentru personalul militar,
dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv
lucrat prin raportarea bazei de calcul la durata programului normal de lucru.
(7) Dispoziţiile alin. (5) şi
(6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute
la art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi
operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune
permanentă în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012
privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii
Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.
(8) Condiţiile de stabilire a
dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6), precum şi activităţile pentru care se
acordă acest drept se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor
publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională."
ART. II
Drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014,
cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată
prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă începând cu data de întâi a lunii
următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. III
Ordinele conducătorilor
instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională,
prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (8) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu
completări prin Legea nr. 28/2014,
cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi
completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se emit în termen de 5 zile de
la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. IV
Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014,
cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi
completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică cu încadrarea în
cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiilor publice de
apărare, ordine publică şi securitate naţională.
ART. V
Prevederile art. VI-XIV se
aplică Ministerului Apărării Naţionale pentru personalul român detaşat să
execute misiuni în străinătate în conformitate cu prevederile contractelor
încheiate în baza art. 1 lit. a) şi b) din
Legea nr. 240/2013 pentru realizarea capabilităţii operaţionale
aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de
realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului
"Avion multirol al Forţelor Aeriene", denumite în continuare misiuni.
ART. VI
Structurile,
responsabilităţile şi procedurile pentru selecţionarea personalului în vederea
participării la misiune se stabilesc prin ordin al ministrului apărării
naţionale.
ART. VII
(1) Prevederile de grad,
studii, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare, precum şi armele şi
specialităţile militare ale funcţiilor din statul de organizare constituit
pentru perioada misiunii se aprobă prin ordin al ministrului apărării
naţionale.
(2) Personalul participant la
misiune se detaşează în funcţiile prevăzute de statul de organizare, constituit
pentru perioada misiunii.
(3) Asimilarea funcţiilor
personalului din statul de organizare constituit pentru perioada misiunii se
aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.
ART. VIII
(1) Pe întreaga perioadă a
misiunii, personalul participant la misiune beneficiază de drepturile salariale
în ţară prevăzute la art. 77 alin. (1) din cap. II secţiunea a 9-a din anexa
nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările ulterioare, şi cu legile speciale anuale de aplicare a acesteia.
(2) Compensaţia lunară
specifică prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. c) din cap. II secţiunea a 9-a
din anexa nr. VII la Legea-cadru
nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se acordă personalului
participant la misiune în cuantum de 100% aplicată la solda funcţiei de bază.
ART. IX
(1) Pe durata îndeplinirii
misiunii în străinătate personalul beneficiază de drepturile minime de diurnă
stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile
prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 121/2011, majorate cu 50%.
(2) Pe durata îndeplinirii
misiunii în străinătate, în zilele când personalului nu i se asigură hrana,
acesta beneficiază de alocaţia valorică de hrană stabilită pentru personalul
participant la misiunile prevăzute la art.
2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.
(3) Pe perioada misiunii, în
zilele când personalul participant este în ţară sau în concediu de odihnă, nu
beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2).
ART. X
(1) Personalul participant la
misiune beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie
în ţară şi retur, la fiecare 3 luni de participare la misiune, în condiţiile
stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(2) Personalul participant la
misiune poate opta ca de drepturile prevăzute la alin. (1) să beneficieze
soţul/soţia acestuia pentru deplasarea la locul desfăşurării misiunii şi retur.
ART. XI
(1) Fondurile necesare
participării la misiune se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale,
în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
(2) Din fondurile prevăzute la
alin. (1) se suportă şi cheltuielile determinate de pregătirea misiunii şi
executarea acesteia, astfel:
a) dislocarea personalului din
garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de
desfăşurare a misiunii, precum şi repatrierea acestuia;
b) achiziţii de bunuri,
lucrări şi servicii solicitate de specificul misiunii;
c) cheltuieli de operare şi
sprijin logistic necesare bunei desfăşurări a misiunii;
d) selecţionarea, vizita
medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în
condiţiile stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi în cele
prevăzute de reglementările specifice fiecărei activităţi;
e) încheierea contractelor de
asigurare pentru invaliditate şi deces ale personalului;
f) evacuarea medicală a
personalului care nu poate fi tratat în unităţile sanitare din zona de
executare a misiunii şi asigurarea transportului însoţitorilor acestora;
g) procurarea materialelor
necesare, repatrierea, însoţirea şi înhumarea personalului decedat, precum şi
îndeplinirea formalităţilor specifice;
h) suportarea altor costuri
specifice, inclusiv a celor destinate activităţilor necesare dezvoltării
relaţiilor cu autorităţile militare şi civile locale, precum şi cu populaţia
civilă, asigurarea activităţilor de protocol, în condiţiile stabilite prin
ordin al ministrului apărării naţionale.
ART. XII
Trimiterea personalului în
misiune în străinătate se aprobă de ministrul apărării naţionale.
ART. XIII
(1) Participarea personalului
la misiune este condiţionată de semnarea prealabilă a unui angajament, în
condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, prin care se
obligă ca, după încheierea misiunii, să îşi desfăşoare activitatea în
Ministerul Apărării Naţionale, astfel:
a) pentru personalul
aeronavigant - piloţi, 10 ani sau până la împlinirea vârstei standard de
pensionare;
b) pentru personalul
tehnico-ingineresc de aviaţie şi navigator de sol/planificator de misiune, 8 ani
sau până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
(2) În situaţiile în care,
înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare încetează angajamentul
încheiat potrivit alin. (1), acestea sunt obligate să restituie cheltuielile
individuale de instruire pe timpul misiunii, proporţional cu perioada de
angajament rămasă neexecutată.
(3) Prevederile alin. (2) se
aplică şi personalului care din motive imputabile nu finalizează activitatea de
instruire.
(4) Prevederile alin. (2) nu
se aplică personalului participant la misiune în situaţiile încetării
activităţii din motive neimputabile acestuia.
(5) Condiţiile de încheiere şi
conţinutul angajamentului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al
ministrul apărării naţionale.
ART. XIV
Personalul participant la
misiune beneficiază de drepturile şi are obligaţiile prevăzute de legislaţia în
vigoare aplicabilă personalului militar în activitate, în măsura în care
acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Gabriel Oprea
Ministrul
apărării naţionale,
Mircea Duşa
Ministrul justiţiei,
Robert Marius Cazanciuc
Directorul
Serviciului Român de Informaţii,
George Cristian Maior
Directorul
Serviciului de Informaţii Externe,
Teodor
Viorel Meleşcanu
Directorul Serviciului
de
Telecomunicaţii Speciale,
Marcel Opriş
Directorul
Serviciului de Protecţie şi Pază,
Lucian Silvan Pahonţu
Ministrul
finanţelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul
delegat pentru buget,
Liviu Voinea
p. Ministrul muncii, familiei,
protecţiei
sociale şi persoanelor vârstnice,
Teodor Codrin Scutaru,
secretar de stat
Bucureşti, 18 iunie 2014.
Nr. 37.